Cântăreața Lys Assia, artista care a câștigat prima ediție a Eurovision, a murit

Cântăreața Lys Assia, artista care a câștigat prima ediție a Eurovision, a murit
Publicat: 25/03/2018, 12:18
Actualizat: 26/03/2019, 18:46

Lys Assia, reprezentanta Elveției, a câștigat ediția din 1956, de la Lugano, cu piesa „Refrain”, și a mai participat în alte două rânduri la acest concurs.

Lys Assia a murit sâmbătă, în spitalul Zollikerberg din Zurich.

Organizatorii Eurovision au descris-o drept „prima doamnă” a competiției și au spus că vor organiza niște evenimente de comemorare în perioada următoare.

Assia a mai participat la ediția din 1957, când a ocupat poziția a opta, și la cea din 1958, când s-a situat pe poziția a doua, cu piesa „Giorgio”.

Lys Assia, născută în 1924, a fost dansatoare înainte de a deveni cântăreață.

Asocierea ei cu Eurovision a fost una pe termen lung, iar, în 2005, a cântat la cea de-a 50-a aniversare a competiției.

La vârsta de 87 de ani a încercat, fără succes, să participe din nou la Eurovision, în 2012, apoi în 2013.

Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×